Ideea conform careia incalzirea globala ar fi de natura sa produca racire globala le pare absurda multor oameni. Cu toate acestea, procesul incalzirii care conduce spre racire este o etapa de baza a "teoriei orbitale" potrivit careia un ciclu glaciar este starnit de chiar puterea Soarelui. "Teoria orbitala" care se sprijina pe faptul ca schimbarile ciclice ale orbitei solare a le Pamantului influenteaza cantitatea de lumina solara care ajunge pe planeta, este premisa fruntasa a cauzalitatii unei noi ere glaciare.

    Este posibil ca urmatoarea etapa glaciara a Terrei sa fie precedata si precipitata de o ridicare initiala a temperaturilor globale si de o incalzire a oceanelor, fapt care va spori rata de evaporare a apei acestora. Fenomenul va cauza o crestere a precipitatiilor la nivel global, dintre care unele vor cadea sub forma de zapada, contribuind la expansiunea ghetarilor si a zonelor inghetate. O epoca de gheata este caracterizata prin formarea de suprafete glaciare deasupra unor intinse regiuni continentale.

    De vreme ce suprafetele de uscat mai intinse se afla cu predilectie in emisfera nordica a Pamantului, in aceasta regiune era glaciara se va manifesta mai evident. In punctul maxim al celei mai recente astfel de etape a planetei, de acum 17 000 de ani, banchize inghetate groase de trei kilometri au acoperit in intregime Canada, Scandinavia si Marea Britanie.

    Fenomenul astronomic denumit Procesiunea Echinoctiilor cauzeaza o rotire graduala a axei de inclinare a Pamantului, fapt ce schimba sezonul in perioada caruia emisferele nordica si sudica isi ating cel mai apropiat (perigeu) respectiv cel mai indepartat (apogeu) punct fata de Soare. In perioada ultimilor 11.000 de ani, iernile in emisfera nordica au inceput atunci cand Soarele se afla la perigeu, cel mai aproape de Pamant, iar verile din aceeasi emisfera incepeau la apogegul Soarelui, atunci cand el era la cea mai mare distanta. Iernile de perigeu solar si verile de apogeu solar au efectul reducerii extremelor de temperatura ale tuturor sezoanelor.

    Perigeul hibernal si apogeul estival au scurtat de asemenea durata iernilor si au lungit durata verilor emisferei nordice. Insa acum, iernile blande si scurte si verile lungi si placute de care Nordul s-a bucurat in ultimii 11 000 de ani, au ajuns la un punct final; de aici inainte, iernile vor deveni mai lungi si mai friguroase iar verile mai scurte si mai fierbinti, intrucat iarna soarele va fi departe, iar vara se va afla aproape. Pe perioada urmatorilor 11.000 de ani, emisfera nordica va experimenta astfel de anotimpuri. Verile fierbinti vor incalzi oceanele si vor creste precipitatiile, dintre care multe se vor decanta sub forma de zapada. Iar iernile lungi si reci vor facilitata cresterea si mentinerea zonelor inghetate de la latitudini si altitudini mari din emisfera nordica.

    Conform cercetatorilor, primii 5.000 de ani vor fi caracterizati de ciclcul tocmai prezentat, perioada ce le va urma stand sub semnul suprafetelor glaciare continentale, formate la capacitate maxima peste buna parte din emisfera nordica. Aceasta va ramane sub gheturi timp de alti cinci mii de ani, inainte de gheturile sa inceapa sa se retraga. Conditiile meteorologice din ultimii doi-trei ani vin sa confirme teoriile, ultimele veri fiind isotite de recorduri maxime de temperatura iar iernile inregistrand multe grade sub zero. Este inceputul a 11.000 de ani de era glaciara!

    Din ce in ce mai multe dovezi vin sa confirma teoria climatologilor moderni, conform carora Terra va intra cat de curand intr-o noua era glaciara, se arata in editia online a publicatiei ruse Pravda. Studiile efectuate asupra straturilor sedimentare de pe platformele continentale dar si din adancul oceanelor, la fel ca si dovezile oferite de fosilele preistorice, sustin ciclicitatea erelor glaciare, fiecare dintre acestea durand in medie 100.000 de ani, separate fiind fiind de perioade calde care dureaza maxim 12.000 de ani.

    Teoria nu este una noua, elemente ale sale fiind prezentate inca din 1842 de catre astronomul si matematicianul francez Joseph Adhemar. Acesta a sustinut ca erele glaciare se afla in stransa legatura cu ciclurile astronomice ale Terrei, cele care sunt cunoscute astazi drept Ciclurile Milankovic, dupa numele savantului sarb cu acelasi nume, Milutin Milankovic (1879 – 1958). Inca din anii 20, teoria omului de stiinta sarb a ramas in vigoare, el sustinand faptul ca modificarea orbitei Terrei, care are loc o data la 100.000 de ani, precum si schimbarea axei acesteia (eveniment ce se produce la aproximativ 41.000 de ani) influenteaza decisiv cantitatea de radiatii solare ce ajunge pe suprafata Pamantului, determinand ciclicitatea erelor glaciare.

    Studiile recente ale climatologilor din toata lumea intaresc ideea ca ne apropiem cu pasi repezi de o noua glaciatiune. In ciuda fenomenului incalzirii globale remarcat inca de la mijlocul secolului trecut, iernile, incepand cu cea din anul 2007, tind sa fie din ce in ce mai aspre. Astfel, cantitatea de zapada ce a acoperit emisfera nordica a egalat un record ce dura inca din 1966, si asta in timp ce valorile scazute ale temperaturilor din iarna actuala tind sa depaseasca previziunile in materie.

    O echipa de cercetatori ai Institutului Tehnologic Massachusetts a inregistrat recent o crestere aproape simultana a nivelurilor de metan la scara planetara, prima de acest fel in ultimii zece ani. Constatarea i-a derutat pe experti, deoarece contrazice teoriile conform carora oamenii ar fi principala sursa a producerii gazelor cu efect de sera.

    Aproape un an intreg le este necesar gazelor generate in emisfera nordica puternic industrializata a Pamantului ca sa tranziteze zona mediana a planetei si sa ajunga in emisfera sudica. De vreme ce pe parcursul anului trecut gazele cu efect de sera din toata lumea si-au sporit simultan nivelul, este probabil ca acest lucru sa fie parte a unui ciclu natural si nu rezultatul direct al activitatilor umane. Mai multe milioane de tone de gaz metan nou sunt prezente in atmosfera, ca urmare a acestei modificari subite de nivel. Metanul reprezinta a cincisprezecea parte din totalul de gaze cu efect de seara, dar efectul sau este de 25 de ori mai puternic decat cel al dioxidului de carbon.

    Cercetatorii pregatesc studii mai aprofundate ale chestiunii, insa datele ne arata ca stiinta se afla abia la inceputul intelegerii reale a fenomenului incalzirii globale, iar oamenii s-ar putea sa fie mai putin vinovati de aceasta manifestare decat se crede in prezent. Conform unor sondari recente, se pare ca in lipsa daunatoarei fiinte umane, in numai cateva mii de ani de aici inainte, intreaga emisfera nordica a Pamantului ar fi acoperita de straturi groase de gheata.

    Emisiile de gaze cu efect de sera incalzesc atmosfera cu o asemenea eficienta incat urmatoarea era glaciara, presupusa ca fiind cea mai severa in milioane de ani, ar putea fi amanata pe termen nedefinit. "Unii s-ar putea uita la aceasta noua descoperire si ar spune ca dioxidul de carbon este bun pentru noi", sustine liderul studiului Thomas Crowley de la Universitatea din Edinburgh, Scotia. "Insa ideea ca incalzirea globala ar putea fi o stavila in fata unei ere glaciare nu este un motiv de relaxare, pentru ca ne indreptam catre o stare neobisnuita a climei", a adaugat Crowley. In aproximativ 10.000 sau 100.000 de ani, sugereaza studiul, straturi permanente de gheta, de tipul celor care acopera Antarctica, ar creste peste mare parte din Canada, Europa si Asia.

    Desi urmatoarea era glaciara ar fi una neobisnuita, la fel este si climatul instabil pe care oamenii il creeaza prin emiterea cantitatilor uriase de gaze cu efect de sera. Mai sunt multe teste necesare pentru a vedea daca prezicerea este corecta, insa specialistii sunt de parere ca din princina climei denaturate a planetei este posibil sa nu aflam niciodata ce s-ar fi intamplat in conditii naturale in momentul glaciatiunii.