Valerica Andronache, pascaneanul care a condus timp de doi ani si jumatate Inspectoratul Teritorial in Constructii Iasi, a fost demis din functie. Mai exact, demiterea s-a produs prin "restructurarea" Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC).
Presedintele PD Pascani si vicepresedinte al organizatiei judetene, Valerica Andronache a dat un concurs organizat la inceputul lunii august, pe care, se pare, l-a picat. Cel putin asa sustine sefa ISC, Dorina Isopescu. "Reorganizarea s-a facut pentru ca trebuie sa ne raliem la normele europene. Avem 8 euroregiuni si 11 organizatii judetene, or trebuia sa facem ceva. Prin urmare, unele inspectorate au fost inglobate, altele au fost desfiintate. Din cate stiu eu, nu a trecut proba interviului, pentru care trebuia sa ia minim nota 7", a declarat ieri, contactata telefonic, Dorina Isopescu. Sefa Inspectoratului de Stat in Constructii a negat faptul ca eliberarea din functie a democratului Valerica Andronache ar fost luata pe motive politice, Dorina Isopescu fiind cunoscuta ca un membru activ al Partidului National Liberal.
"Cu siguranta nu este o decizie politica. Eu sunt o profesionista si-mi place sa ma inconjor de profesionisti si asta inca de pe vremea cand eram profesor universitar. Cum domnul Andronache a picat examenul, a fost schimbat. Nu sunt omul care gandeste politic atunci cand la mijloc sunt puse anumite functii", a mai spus Dorina Isopescu.
Valerica Andronache nu a putut fi contactat, avand toata ziua de ieri telefoanele inchise.